Odată o maimuță din evul anecdotic, Venind la sfat pe creangă de arbore exotic, A zis: Atenţie! Sunt foarte ofensată… Circulă-n lume vorba, deloc adevarată, Că omul ar descinde din buna noastră rasă… Însăşi ideea asta îmi pare odioasă… Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi, Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de razboi? Cine-a vazut în hoardă la noi bolnavi mintali, Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali, Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie? În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie. Noi nu avem mafii crude în stirpea noastră aleasă, Nici terorişti, MANELE, nici luptele de clasă! Cât am bătut eu jungle, scuzaţi, n-am observat În obştea de maimuţe, cocotier privat, Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame Sau omorâţi în taina de aşa-zise “mame”… Nu veţi vedea vreodată cât soarele și luna O minte de maimuță dospind în ea minciuna! Chiar de aş fi silită de vreun laborator, N-aş deveni port-bâtă şi nici informator. Şi iată încă una din lumea cea de jos: La noi nu se întâlnește razboi religios Nici “sfinte inchiziții”, nici libertate-n lanţuri, Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri Nici ordini materiale, nici materialism… Şi nici o îndoială, credem în ateism ! E adevărat ca omul a coborât ca soi, Dar să fim rezonabili: n-a coborât din noi