Credinţa, lipsită de orice evidenţă, este ea însăşi o utopie. O utopie atît de răspîndită pe planetă, încît pentru a o combate avem nevoie ori de dovezi ale absurdităţii ei, ori de umor. Oricum am pune problema, un lucru este cert, credinţa este argumentul suprem al faptului că homo sapiens foloseşte doar un foarte mic procent din creieri. Am pus cap la cap cîteva noţiuni ce apar cu preponderenţă în dogmaticile, ideologiile şi practicile creştineşti de orice denominaţie ar fi acestea. Pe ce mă bazez? Pe un studiu fără pretenţie statistică ci mai degrabă de expunere. Spre exemplu, studiind anumite ritualuri, am observat impactul pe care îl pot avea, nivelul de încredere pe care individul i le acordă şi răspîndirea lor în funcţie de cult, origini, pături sociale „afectate”. Să purcedem!

10. Aghiazma. Apă, de la robinet, trecută prin mîinile preotului, care aparent vindecă, purifică, scapă omul de păcat. De preferinţă administrată dimineaţa, pe stomacul gol, sau revărsată cu ajutorul unui mănunchi de busuioc peste imobile, automobile, oameni. De ce este utopică aghiazma? Răspunsul îl puteţi deduce cu uşurinţă din descriere.

9. Viaţa veşnică şi tărîmurile de dincolo. Nu există nici cea mai mică dovadă a existenţei vreunei lumi paralele, fie că se numeşte Rai, Iad, Purgatoriu, Tărîmul Stihiilor sau Multivers. Cei ce se întorc din moarte cerebrală şi povestesc despre întîlnirile miraculoase, sunt supuşi, în mod biologic, la o dezoxigenare cerebrală ce conduce la halucinaţii. Să spunem că una dintre aceste poveşti cu Isus, ce decide să-l expulzeze din nou pe Terra pe nefericitul muribund, este adevărată. Ce ne facem cu povestea preotului John Michael O’neal din Massachussetts, care pe 19 februarie 2015 a intrat in moarte clinica pentru 48 de minute. Timp suficient pentru a-l întîlni pe Dumnezeul atotputernic. Surpriză… Dumnezeul lui O’neal era Femeie! (sursa: http://www.monitor.co.ug/News/World/God-is-a-woman–Priest-who-died-for-48-minutes-claims/688340-2629116-w2jq1d/index.html). Asta ca să nu mai aducem în discuţie noţiunea de veşnicie (eternitate) extrem de greu de cuantificat pentru orice creieri, oricît de îndrăzneţi ar fi ei.

8. Sfînta Treime. Cît de aberantă poate fi ideea unui Dumnezeu în trei dimensiuni, una cereasca dar umanoidă (Tatăl), una plasmatică-duhovnicească aflată peste tot şi în toate, dar care simte nevoia de a coborî preferenţial pe pămînt la botez sau cu alte ocazii (cum ar fi crearea lui Isus cînd fără voia mamei, Feciara Maria, cand duhul s-ar fi sălăşluit în uterul sărmanei minore) şi Fiul, răsfăţatul Bibliei, Isus, năzdrăvanul ce pretindea că este însuşi Dumnezeul atotputernic? Un fel de 3 în 1 cu conotaţie de basm, pe lîngă care pînă şi piese de teatru ale lui Eugen Ionesco par a ieşi din iraţional.

7. Fecioara Maria şi Isus. I-am pus la pachet deoarece, cel puţin în religiile creştin ortodoxă şi catolică, apar mai peste tot împreună, drept mama şi fiul, în acelaşi grad de sfinţenie, dacă există grade de sfinţenie. Istoria este atît de banală, furată din culturile asiriene şi babiloniene, doar personajele sunt diferite şi, oarecum, modul epic din descrierea evenimentelor. Naşterea din virgină este totuşi demolată de Toledot Yeshu, cartea de origini a israeliţilor, ce ne povesteşte faptul că tatăl legitim al lui Isus ar fi un anume soldat roman, pe numele lui Joseph Pandera. Să mai spunem că existenţa însăşi a fiului este un subiect de dezbatere, deoarece pînă în momentul ăsta nu există nici cea mai mică dovadă directă a acesteia?



6. Geneza. Serios? Cum adică un nene, ia un pumn de pămînt, îl scuipă, îl sufla şi….gata omul? Imaginaţie săracă în cazul ăsta, de aceea nu insist prea mult pe această utopie. În zilele noastre, credincioşii încearcă din greu să adapteze spusele îngînate ale Bibliei cu ultimele descoperiri ale ştiinţei. Rezultatul este cel puţin hilar!

5. Rugăciunea. Fie că eşti în genunchi cerînd iertare cuiva cu care numai mintea ta poate relaţiona, fie că te dai cu capul de podea (mătănii) sperînd că astfel vei fi iertat de păcate închipuite pe baza unei moralităţi îndoielnice, fie că iţi faci semnul crucii în semn de respect pentru un domn crucificat (ce mai respect), fie că borboroseşti cuvinte cu lacrimi în ochi, află că ai o gravă problemă de sănătate psihică. Se numeşte psihoză mistică şi despre aceasta am mai vorbit şi în alte articole.

4. Icoana făcătoare de minuni, raclele sfinte, împărtăşania, moaştele. Din nou la pachet, întrucît fac parte din arsenalul VooDoo al Bisericii Ortodoxe. Este poate cea mai facilă modalitate de manipulare prin religie, iar rezultatul este atît de vizibil, încît poate da de gîndit pînă şi dictatorului Kim Jong Un al Coreei de Nord, în cazul în care s-ar confrunta cu vreo revoluţie. Cum se face, totuşi, că această utopie este poate una dintre cele mai convingătoare ustensile ale bisericii? Poate pentru că se adresează unei anumite pături sociale, respetiv păturilor de oameni săraci în studii şi în viaţa de zi cu zi. Aş fi curios să văd care ar fi reacţia unui suedez, unui islandez, unui danez în faţa unor asemenea chestiuni. Nu de alta, dar societăţile din care provin etnicii enumeraţi sunt profund seculariste.

3. Sabatul. Este ziua în care Dumnezeul omniscient, omnipotent, omniprezent, a obosit. Şi pentru că şi oboseala este un fenomen. Iar la asemena puteri universale, trebuia impusă drept sărbătoare muritorilor de rînd. Pe principiul, tata doarme, nu deranjaţi! Dar puteţi să cîntaţi, n-o să-l treziţi, ba din contră, cu ocazia asta face şi el un karaoke. Pe de alta parte este ziua pentru care se bat adventiştii, ăia care au spus că sfîrşitul vine, cu Isus în frunte, în 1800 şi ceva şi, iată-ne încă aici. Este ziua în care băbuţele se duc la biserică, tinerii se îmbracă frumos şi cîntă domnului cîteva melodii de dragoste, toţi uniţi în cerşit minuni! Chiar de ziua asta, atît de sfîntă îl deranjaţi cu smiorcăieli?

2. Arsenie Boca. Fost legionar, fost corporatist de-al lui Soroş dacă ne luam după faptul că a fost un anti-comunist înveterat, fost călugăr, actualmente sfînt. Dar nu fiştece sfînt, ci unul cu ştaif, al Ardealului, in vîrful „dealului”, în mersul calului, ca să mă exprim elegant. Însăşi noţiunea de sfinţenie este o utopie. Sfîntul ar trebui să fie un negociator, un avocat al omaneilor si pentru oameni în faţa lui Dumnezeu. Mă gîndesc al cărui nivel de Dumnezeu? Tatăl, Fiul sau Sfîntul Duh? Societatea românească este singura ce îl venerează pe acest domn. A scris multe chestii interesante. Citiţi-le, dar cu mare atenţie, pe timp de zi, pentru că noaptea vă poate poseda imginaţia şi o să dormiţi cu coşmaruri. Boca este prezicătorul de oficiu al ortodocşilor români, a prezis moartea lui Ceauşescu. Posturile de radio Vocea Americii şi Europa Liberă nu au fost şi ele canonizate cu sfinţenia, deşi şi ele preziceau acelaşi lucru. In fine, o chestiune de nuanţă. Activitatea literară preferată a lui Boca a fost sexul, el ştia foarte bine cînd şi cum se face sexul, de cîte ori şi cu ce frecvenţă şi, dacă nu mă înşel, tot el ne-a luminat într-o problemă aspru dezbătută de credinţă: sexul nu se face de plăcere, eventual în scîrbă, numai şi numai în scop procreativ. Îmi tot pun întrebarea: de unde ştie Boca toate treburile astea despre sex? Aparent călugării nu fac din astea! A dat o alta turnură noţiunii de „energie genezică”, adicătelea energia care dă viaţă. Milioane de păcăliţi se închină cu mare evlavie, îngenunchiaţi în faţa unui astrolog, sexolog, prezicător, poate cea mai consecventă utopie a religiei creştine.

1. Şi totuşi nu Boca este utopia supremă în creştinism. Ci „vorbitul în limbi”. Ancoraţi-vă bine, nu este vorba despre oratorie, despre lingvistică sau vreo alta ştiinţă tangentă acestora. În 1901, un nene, metodist, pe numele lui Charles Parham s-a gîndit ca metodiştii nu sunt de bine, şi-a luat catrafusele împreună cu 40 de studenţi din Topeka şi a inventat Biserica Evanghelica sau Penticostală. Aparent unul dintre fiii lui a fost direct vindecat de Dumnezeu, fără vreo intervenţie medicală, în timp ce Parham îi vorbea în „limbi” marelui vindecător. Discursul aparent inocent al evangheliştilor are la bază cinzecimea, lupta împotriva avortului şi a homosexualilor. Ghinion, întrucît Parham însuşi a fost arestat în 1907 pentru sodomie, iar amantul, pe nume Jordan, a dispărut cu desăvîrşire de atunci şi pînă astăzi. Paradoxal aceste limbi sunt indesluşibile, nu sunt o rugăciune cu cap coadă. Nu există nici o coerenţă, sunt o elucubraţie oratorică, de obicei urmată de o urlătură apocaliptică, lacrimi şi suspine. Spectacolul dat de vorbitorii în limbi este inegalabil, te transpun instantaneu într-un „squad” unde toată lumea a luat droguri. Şi totuşi, o să spuneţi, cum de cei care aderă la o asemenea tehnică, nu văd prostescul, stupidul, iraţionalul, ilogicul din ceea ce se petrece? Dacă studiaţi efectul Placebo, o să înţelegeţi de ce evangheliştii ajung la acest grad infernal de psihoză, adoptînd ceea ce orice om normal de pe planeta asta ar considera o tulburare radicală de comportament. Limbile sunt aşadar extrema oratorică şi nu numai a credinţei, sunt rezultatul unei traume psihologice în masă şi a unei îndoctrinări fără de graniţe.

sursa